Chiar daca istoria consemneaza undeva prin secolul XIV aparitia distilatului produs pe plaiuri mioritice, traditia nu provine doar din vechimea acestei indeletniciri ci, mai degraba, din insasi pasiunea care insoteste frecvent aceasta activitate. Astfel palincaritul se va (re)defini ca o indeletnicire pe care gospodarii o pregateau din timpul anului, odata cu alegerea fructelor care urmeaza a fi "inobilate" inspre licoarea impricinata, urmand ca distilarea propriu-zisa sa fie o ocazie de socializare intre megiesi. Bautura proaspat obtinuta din alambic se insotea obligatoriu cu un codru de slanina afumata si unsa dibaci cu usturoi, impreunata cu niscaiva ceapa rosie neaparat zdrobita cu pumnul si dichisita cu istorii despre "catanie" si femei frumoase. 😊 Ceasurile petrecute la gura focului de lemn troznind nerabdator sub cazanul de cupru, legau prietenii durabile si sigilau de cele mai multe ori tainice marturisiri.
Astfel obtinuta, prin dubla distilare, palinca de prune incanta pana la desavarsire gusturile cunoscatorilor - de la megiesi la boieri dumneavoastra, de la nobili de vita la amploiati cinstiti inspre paharul cunoasterii. Replica timpului nostru precizeaza ca palinca de prune invechita cam vreo 3 ani intr-un butoi de dud de preferinta, desi nici stejarul nu ii face rau, face ca licoarea obtinuta astazi, prin fierbere a maceratului de fructe in baie de aburi, fara flacara directa. Astfel obtinuta palinca, invechita sau nu, devine bautura la care barbatii, in general, aspirational isi desavarsesc aprecierea fata de aceasta "potiune magica" indiferent de sarja de productie si an.
#morpheuslegend
#consumacumoderatie